A venit fugind,pasind pe varfuri si delicat,cu parul in vant si inima ticaindu-i cu putere.I-a ciocanit la usa sufletului iar el i-a raspuns ca este acasa.A zambit copilareste si si-a arcuit usor spranceana intr-o inocenta oarecum perversa in esenta ei.El i-a raspuns apasat ca vine imediat,dar ea...nerabadatoare,cu chipul senin si sinceritatea in adancul privirilor a facut o rotire pe calcaie si a fugit!Dupa usa se zaresc ochii lui caprui si parul ciufulit brunet.Ei ii plac brunetii la ,iar cand e ciufulit pur si simplu il adora! Revenind la el;face doi pasi-nu mai mult,se uita buimacit in stanga si-n dreapta,si brusc il loveste parfumul care il recunsotea din 1000-era al ei.Nu sta pe ganduri si o striga insa neprimind inapoi decat un ecou sau poate doua;fuge dupa ea! Iese din scara,traverseaza strada in fuga si o zareste in parc-o fetita cu parul balai,cu privirea sincera,ochii mari si caprui,care radea din tot sufletelul ei si se rasfata in soare;o fetita care avea ceva cu totul special-inima lui. El era constient ca o iubeste,dar pe ea nu o interesa asta,ea nu cunsotea aromele sentimentelor,ea stia un lucru bun si atat: ca il vrea si acum si peste o clipa si peste un infinit de clipe,ca el este motivul pentru care merita sa fie acolo.A fugit spre ea luand in fuga o floare dintr-un gardulet,iar ea inca radea.Se apropia si ea incepe sa fuga!Tot parcul pare a-i privi dar asta nu conteaza,erau doar ei si lumea lor de vis.Ahh...si mai era si ploaia!picaturile dansau pe trupurile lor iar el a prins-o in bratele sale puternice si a asezat-o in iarba...S-au jucat in iarba uda,si-au spus vorbe ducli,i-a daruit flaorea.Ea se juca usor petrecandu-si degetele peste buzele lui rosii si umede lasandu-si parul ud deasupra lui.Simtea ceva unic iar inima ii ticaia gata sa-i explodeze cand acesta o saruta cu focul pe care nici ploaia nu-l stingea.Brusc ea devine serioasa,il ia de mana si se uita adans in ochii lui insirandu-i o singura si simpla fraza:
-Dragul meu,cand ploaia se va opri ma vei mai iubi?
