duminică, 27 decembrie 2009

Ravase sentimentale


Hai sa ne întoarcem in trecut!Hai sa ne jucam iar in razele soarelui si sa privim la visele din baloanele de săpun. Timpul,ore, secunde, minute ,ani ,secole si totuşi o saptamana fara tine…Aud şoapte, triluri, acorduri,un cântec discret abia schiţat dar cu o rezonanta aparte. Sângele îmi ingheata in vene iar inima pulsează a teama. E întuneric dar inca se mai simt ecourile.Pete de culoare..rasar din fum,prafuri haotice dar vindecatoare.Abstract,o mana,apoi inca o mana,o viziune,inca o viziune,o atingere,o amprenta,un surâs,un sentiment,o apropiere,un cuvânt rostit,o viziune dincolo de cuvinte

Mai mult decât cuvinte,priviri si imbratisari spontane,sentimente trufaşe cu amărăciuni usturător de dulci. Adieri de vânt,ii ravasesc parul,ii usucă lacrimile,o înfiora si o readuc la viata.Zambeste ,simte,iubeste..insa..nu rosteşte nici un cuvant.O tăcere molcoma,aproape sfasietoare.Simti,te doare,iţi doreşti măcar ceva..o adresare goala..o atenţie ceva..dar..vid.Ea revine,te atinge,in ochii ei observi scânteile tinereţii si încerci sa te apropii ,sa o simţi, sa iţi laşi amprentele sentimentale încercând sa fii nu foarte preţios dar nici banal,sa fii tu simbolul unui sentiment pur care începi sa îl conştientizezi.

Un colt,apoi inca unul,o linie curba,o forma…perfecta. Totul spont.an, nimic normal care te sperie si totuşi te atrage,care te face sa înaintezi deşi nu ai curaj

Un gând nou,un aer de vacanta,si un parfum bine cunoscut care iţi inunda narile pana la sinusuri. A venit la el si l-a pupat. L-a sărutat repede si umed – sau sa fi fost doar grăbita? si a plecat. El a rămas privind după ea, dar nu o mai putea vedea prin uşa care se închisese imediat.Putin cam prea repede parca. Ii mai auzea doar paşii uşori indepartartandu-se. Parca tot cam prea repede. A rămas nemişcat inghitind cu nesaţ parfumul ei. Parfumul nopţilor petrecute împreuna…S-a dus la fereastra la timp pentru a o mai vedea câteva clipe intr-o ora de varf..Apoi nu a mai văzut nimic

A rămas doar el înghiţind in sec...acel gust amar lăsat in urma despartirii.Ea acum a plecat nu doar pe o alee singuratica ci pe un alt drum. Acum este fata mare,nu se mai mulţumeşte cu ce de obicei iubea. Acum are vise,vise prosteşti dar pe care le iubeste.In ochii lui ea persista cu imaginea de copil frumos care in viata multe îl asteapta.Ii vine sa zbiere!Sa alerge după ea,chiar sa arunce şiruri de insulte asupra ei,dar nu poate. Este capabil de orice;isi repeta in sine ca e vina ei,ca a greşit,ca ea a distrus totul!Se aseaza jos,pe mult prea cunoscutul fotoliu din sufragerie,isi aprinde o ţigara in mana stânga si conştientizează ca aşa a fost sa fie;- nimeni nu este de vina. A rămas cu ultima ei privire-probabil cea care l-a durut cu adevărat,si cu imaginea aceea a fetitei cu parul desprins si lacrimile in barba. O fetita care acum este la început,care inca nu înţelege totul. Ştiai ca ea inca mai visează la acel prinţ si calul lui?Prostii. Aşa copilăroasa cum era.. ştia sa îl facă fericit .Si el si-ar fi aruncat viata la gunoi,doar pentru a o simţi aproape. Este inevitabil sa nu se gândească la trecut.Franturile de pasiune si săruturile fugare insa de efect. Mirosul cafelei de dimineaţa si parul ei nearanjat inca îl ravaseste.Se întinde pe pat si simte parfumul de scorţişoara al pielii ei si vede fara sa vrea urmele de ruj maro pe perna. Se foieşte,trage draperiile,da drumul la muzica. Ia o carte,vrea sa uite.Incepe sa citească,simte ca aţipeşte,acum doarme.

Se aude un zgomot-este cartea..a căzut pe covorul rece. Se apleacă sa o ia,dar sub pat observa jurnalul. Desigur,este jurnalul ei!Tânăra copila cu confesiuni sincere despre momente magice.Il ridica,îl deschide,dar tot sufletul îl doare.Fura!Se simte aproape vinovat ca parcurge rând după rând şiragul amintirilor din pagini parfumate. Dar nu se poate abţine,este mai mult decât subconştientul lui care îl indeamna sa continue. Prima dragoste,băiatul x.Il iubea inca din a9a.Ochii lui haini aleargă pe semnele desenate oarecum artistic. Prima ei dragoste,amândoi la liceu,întâlnirile din parc,totul. Ar fi gelos-de fapt chiar este dar neaga totul,daca l-ar avea acum in fata pe acel băiat tanar dar cu mintea agera,insa stie..este chiar el..el..cu cativa ani in urma. Nu mai rezista,degetele lui par a amprenta cu tutun magicul jurnal parfumat.Se opreşte,isi repeta ca este un băiat mare acum-orgoliu prostesc;si stinge lumina.Maine va fi o noua zi…oare va fi altfel acum ca toate lămpile sunt stinse?

sâmbătă, 29 august 2009

Poveste...


Ce sentiment poate fi mai sublim decat dragostea?Eu zic ca niciunul….De-a lungul timpului am aflat ca totul se invarte in jurul ei..Dragostea reprezinta un har divin,ceva magic si misterios,ceva care iti da aripi si te face sa te inalti la ceruri...Nici o clipa fericita nu poate fi inlocuita de o secunda alaturi de persoana iubita,pasind amandoi tematori pe drumul anevoios al cruntului destin,infatisat cu tente paradisiace. Este un sentiment ce te infioara...pur si simplu nu poate fi comparat.Totul inseamna doar sa te lasi purtat de instinct…Nimic nu poate semnifica acele clipe..cand pur si simplu privesti la chipul lui intruchipat de tente angelice, iar tu ii mangai chipul ravasit si te joci cu parul lui;un alt prizonier al adierii caldute a vantului. In acele momente nimic numai conteaza,traiti doar intr-o lume a voastra,pe care nimeni nu v-o poate lua;o lumea in care sunteti numai tu si el..O lume zugravita in culori tomnatice ,chiar magica care incetul cu incetul isi pune amprenta asupra destinului si reuseste sa acapareze sufletele intr-o legatura abstracta…Fiecare suflet cu perechea lui,innodate de speranta ,inocenta,incredere,sinceritate. Acest nod reprezinta totul…Nimic nu-l poate inlocui…El stie totul…Vorbe dulci soptite cu sfiala intr-o dupa-amiaza de septembrie in parc…priviri misterioase,ganduri futuriste,sentimente inca nerostite,totul. Asadar nimic nu se poate compara cu acele clipe in care totul este perfect,te uiti exact in ochii lui si deja stii totul…Stati imbratisati si priviti spre viitor, sufletele voastre se impletesc intr-un sarut,iar soarele dogoreste usor peste obrajii infierbantati de emotie… Sunteti inconjurati de liniste,soarele incet apune,iar in ochii vostri se observa lacrimi de emotie si sinceritate…

Un strop de speranta










Poate ca ma gandesc la tine..Sau poate nu….Poate ca asa a fost sa fie…Sau poate nu….Poate te vreau…Dar poate nu….Cine stie?Poate candva cineva va aduce un strop de culoare in viata mea…Totul pare confuz….Un décor abstract fara o insemnatate anume dar care acum pentru minte inseamna totul…Iti vine sa crezi?Am ajuns sa cred din nou in acele povesti prafuite de farmecul copilarie…Nimic numai este clar…Am ramas eu…Doar eu..intr-o lume a necunoscutului…Privesc in neant..Privesc inainte..Privesc inapoi…Fapte lucruri promise,iluzii vise,sperante…Pe toate acestea le caut cu desavarsire..Insa ce vad?Nimic…Sunt doar eu…Si tot ce ma inconjoara pare a fi un val de matase neagra…Nici o speranta nici un vis..nimic….Doar eu…
Timpul trece fara sa mai conteze nimic..Sunt cufundata in aceasta betie macabra si numai cunosc nimic…Pornesc sa fac niste pasi…Primul pas..Al doilea..si asa mai departe…Acum ce vad?nimic…Sunt izolata ,pierduta, amortita.Totul pare un vis..O amintire.Ma ridic din nou…Lupt…Incerc in zadar sa ma agat de scara destinului care ma va conduce la acel ideal paradisiac...sublim.
Ma uit iar in jur;totul este obscur, intunecat fara scapare…Nu cunosc ce sunt acelea sentimente..Nu stiu nimic.Oare pot spune ca am atins acel apogeu care parea atat de departe?Oare chiar totul s-a sfarsit?Dintr-o data simt ca ametesc si ma lovesc de ceva…Este doar podeaua rece…Neagra.
Dupa cateva secunde aud niste glasuri care sfasie tacerea,si incerc sa deschid ochii,sa imi indrept privirea spre ce este in jur.Totul este luminat.Privirea imi este maltratata de tot ce este in jur..Totul mult prea colorat..Mult prea intens….Acum ca ma uit mai bine incepe sa-mi placa acest dulce cosmar..Nu stiu ce simt…Nu recunosc nimic…Poadeaua tot rece a ramas…acum avand si o oarecare umezeala infioratoare…Dar totusi este placut…Privesc cerul..Este tot negru…Insa de acolo de undeva cerul pare sa planga cu lacrimi…Dar stai…Nu este adevarat..Tocmai am prins o lacrima..Alba si pufoasa,speranta sosita din cer..Sunt mii si mii…Insa cand ma uit in palma-mi arzanda speranta mea tocmai disparuse..Acea steluta mica si firava tocmai se risipise…
Deodata cineva ma bate usor pe umar…Ma intorc si il vad…Era el..un el oarecare un el care pentru mine inseamna totul.Il privesc in ochi,ma prinde de mana.Nu stiu ce simt dar imi place…Inima imi pulseaza cu putere,venele imi zvacnesc iar presiunea ma apasa.De mana plecam nu stiu unde,dar nici macar numai conteaza.Brusc ma opresc si realizez ca el este defapt speranta…Si daca acea mica si firava steluta;speranta mea s-a descompus in palmele mele a fost inlocuita de el…un strop dintr-o speranta a fost inlocuit de un alt strop de speranta…

Uneori nimic nu poate fi mai placut decat copilaria vazuta prin ochii unui copil care vede lumea transfigurata; totul fiind inconjurat de o aura a misterului si arome coplesitoare de povesti.Nimic nu poate inlocui acea perioada,acel paradis pierdut…Copilaria este exact acea perioada pe care cu totii ne-o dorim sa existe pentru totdeauna,sa fim mereu cu acel zambet innocent pe chip,si sa vedem mereu acea parte pozitiva la lucrurilor.
Chiar in aceste momente realizez cat de important poate fi uneori..sa fi un simplu visator, pur si simplu sa plutesti prin lume,sa nu existe nimic care sa-ti poata oprii elanul tineresc.Am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma trezesc din nou la viata,sa fiu fericita,sa fac de toate,sa ma bucur de clipele fericite alaturi de prieteni adevarati,sa uit de cosmarurile realitatii cotidiene care chiar si acum imi da fiori.
Ce ar fi daca as incerca sa fiu din nou putin mai copilaroasa?Poate ca maturizarea nu ajuta mereu…Poate ca a sosit pur si simplu timpul in care eu sa ma bucur de toate lucrurile care am inconjoara.Imi aduc aminte cu drag de casa bunicilor,cand cantam cu strasnicie la o coada de matura pe post de chitara…sau cand primul fulg imi cadea pe fata umeda-mi de emotie ma facea sa zburd de bucurie.
Oare chiar conteaza aceasta lume in care noi traim?Aceste fapte fara sens,monotonia programului cotidian, sau superficialitatea?
Trebuie sa ma eliberez din lanturile realitatii,si sa incerc sa merg pe a destinului strada fara a mai conta nimic…Insa sa nu uit niciodata de unde am plecat,si chiar daca uneori voi aluneca de pe podul vietii,sa-mi aduc aminte ca mereu v-oi avea pe cineva aproape care sa-mi intinda o mana de ajutor.
Acum vad toata lumea intoarsa pe dos,dar totul pare mai frumos… si stiu ca orice ar fi…tu vei fi acolo mereu…undeva aproape de sufletul meu...

Timp...

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Privire peste timp


Uneori ma prefac alteori chiar te plac…Chiar numai stiu ce sa fac.Stau in camera calda si privesc pe fereastra.In geamul aburit observ fulgi pufosi de nea care in dansul lor umezesc usor pamantul.Ma gandesc;si iar ma gandesc…Din cerul intunecat par sa se desprinda mici sclipiri de argint si totul pare perfect,dar totusi sunt singura.Gandul meu este undeva departe calator spre tine,iar mandra luna se inalta in imperiul intunecat si vegheaza asupra noastra,a tuturor. La un moment dat bate la usa.Cine sa fie?Deschid si erai tu…Gandul meu te gasise si te adusese la mine.Ma privesti, te privesc ,imi zambesti, te invit inauntru.Ne asezam aproape de foc iar tu esti acolo langa mine…Numai conteaza nici abisul intunecat nici sclipirile de argint,nici macar fulgii care se preling temator pe geam…Suntem doar noi…noi amandoi.In bratele tale ma simt altfel,sunt protejata,tu ma feresti de tot ce e rau,ai grija de mine ma iubesti.Privesc in ochii tai si observ acea sclipire tandra,iar tu imi soptesti usor vorbe calde.Timpul este hain,secundele se scurg..Clipele trec….O ramai..mi-as dori ca totul sa se rezume la aceste clipe de poveste,Sa ramanem mereu aici,dragostea naostra sa fie vesnica.Insa merg din nou la fereastra si vad cum acele cioburi de sticla in lumea de cristal a cerurilor incep sa se stinga,iar soarele rasare. Usor printre nori cateva raze jucause evadeaza si noaptea este prizonierul zilei.Totul este luminat,insa nu este de ajuns.Focul s-a stins in vatra,iar tu te pregatesti sa pleci.Imi mai daruiesti o ultima privire si imi spui ca mereu o sa fiu in inima ta…Insa nu imi este de ajuns-o lacrima firava mi se rostogoleste pe obrazul uscat si cu greu inchid jurnalul prafuit al clipelor ce au fost odata.,dar inca te iubesc,iar gandul meu v-a fi mereu cu tine… Astept. Stau in camera incuiata si ma gandesc cat de multe as fi putut face, dar cu toate acestea, nu ma clintesc deloc. Veghez, ascult si simt, fiindca stiu ca undeva departe esti tu. Da,a spus bine, undeva departe... anii parca ne despart, figuri instantenee a unor vremuri imemoriale, fugi de Bach ce zburda printr-o imaginatie prea vie, o atmosfera din ce in ce mai incarcata, un tumult al unei inimi care vrea sa... care vrea sa te aiba... stie ca este imposibil,nu poti invia un trecut demult apus, dar stii ca nu ma pot resemna. Sta in natura mea sa incerc orice, sa ma lupt cu oricine, sa-mi rup lanturile ori de cate ori pot, sa ma arunc in mare desi nu stiu sa inot! DA, toate astea le fac pentru cineva! Pentru tine... Gânduri, amintiri, evocari ale unei vieţi cândva fericite. Pierdut in timp, inca te mai aştept, fiindcă ştiu ca nu ai cum sa-mi ieşi din minte. Poza ta de pe tăblia de la pat oricum nu mă lasă in pace, mă obsedează si mă face sa te doresc mai mult ca oricând. Am încercat sa o arunc, sa trec mai departe, sa-mi vad de viata aşa cum ar trebui, dar nu pot! Sunt ancorat in trecut mult prea mult si ajung in unele momente sa-mi doresc ca prezentul sa nu mă mai definească, ci sa se facă direct o paralela intre trecut si viitor. E greu? E imposibil.... la fel cum e imposibil sa te strâng din nou in braţe... Ai plecat, eşti demult intr-o alta lume, in afara puterilor mele de înţelegere. Mai am doar pozele cu tine, din care îmi zâmbeşti atât de provocator. Întins in pat, cu albumul in mana, nici nu aud cum la uşa cineva tot suna. Adevărul este ca nici nu prea îmi pasa. Una cate una, filele albumului se perinda prin fata ochilor mei. Ciudat este ca, deşi ştiu pe de rost fiecare detaliu al pozelor, inca mai tresar când le vad. O privire peste un trecut fara griji... La uşa inca se mai insista, deşi au trecut minute bune de când ignor apelul aproape disperat a celui din spatele peretelui. Mă ridic, cu greu, las albumul deschis pe pat ştiind ca mă voi întoarce in câteva clipe, mă strecor in papucii de casa si pun mana pe cheie sa deschid. Dar,înainte de a deschide, întreb cine este. Zgomotul încetează deodată. Curios, mă uit pe vizor. Nu e nimeni. Sa fie doar imaginaţia mea? Cu toate acestea, introduc cheia si descui uşa. Un miros binecunoscut îmi inunda narile. Simţurile-mi sunt amorţite iar picioarele au început sa tremure...dar nu ai cum....e ...imposibil... eşti chiar...tu! Da,eşti tu in fata ochilor mei, iar in timp ce te scrutez cu privirea, nu te-ai schimbat deloc,inca mai ai acea sclipire in priviri,o sclipire care poate ucide. Totul pare a fi exact ca înainte,deşi amândoi ştim ca nu este aşa. Întoarcerea ta nu reprezint decât un vis devenit realitate,o realitate dulceaga in amărăciunea vieţii. Nu îmi spui nimic,inca mai am acele aşteptări de la persoana ta si aştept sa aud un motiv,un cuvânt,o silaba,o litera,orice. Insa tu taci,si asta am doare. Buzele tale par împietrite iar privirea iţi este aţintita intr-un punct fix. Dintr-o data rosteşti câteva cuvinte,îmi spui ca ai venit,dar ca ai venit pentru ultima oara. Îmi spui ca in viata ta exista deja o alta persoana si ca asta este totul este pierdut,nu-ti pot spune ce sa faci,timpul a trecut. După aceste cuvinte sufletul mi-a cunoscut si latura aceasta a imposibilului,povestea noastră ramanand undeva in urma înecându-se in praf. Au rămas doar vorbe in vânt,oricum nu-i poţi spune sufletului ce sa facă;nu poţi sa prinzi acel tren care a trecut si ştim amândoi ca este prea târziu. Insa melodia noastră continua,acele acorduri se mai aud undeva in depărtare si se vor auzi mereu undeva acolo in trecut… Este un nou început.. Acum fiecare isi va urma drumul printr-un labirint al destinelor ce se v-or întâlni vreodată fara ca nimic sa mai conteze…
PS:aceasta postare este una mai speciala,chiar una de suflet as putea spune,o postare la care ma ajutat si un bun prieten caruia ii multumesc.

Pădurea singuratică



Stau in tinda prafuită si privesc la cerul plumburiu,parcă străpuns de vârfurile brăzdate ale muntilor trufasi.Lacrimile ceresti imi alunecau usor pe fata-mi arzanda de emotie,iar in padurea pana acum adormita,forfoteau frunze inecate in roua proaspata.
Totul parea a fi parasit; doar din cand se mai auzeau niste glasuri crude de pasarele gurese.Peisajul era extraordinar observandu-se in zare o padure creionata in culori tomnatice.In mod continuu auzul imi este dezmierdat de zgomotele sparte ale unui izvor sechestrat in adancuri,cu susurul apei ca un clinchet stravechi.Un izvor salbatic care despica in lung si lat padurea acum amortita .
Pe jos,pamantul strabun este acoperit cu o mantie protectoare din frunze vestede,amortite,lipsite de viata.
Din cand in cand mantia aceasta tomnatica freamata a neliniste la trecerea vietuitoarelor inebunite de capriciile vremii devastatoare.
Vantul suiera a neliniste risipind norii haini,dar ravasind padurea pana la ultima frunza formandu-se o forfota neimaginabila.
Viata padurii este cufundata intr-un val de somnolenta nostalgica.Din cand in cand se mai aude cate un urlet infricosator de lup,iar eu stau si astept sosirea frigului;inmormantarea padurii singuratice…
PS:aceasta a fost creatia mea de debut.Simteam nevoia sa o am aici.

vineri, 28 august 2009

Inceputuri...


Primi pasi,primele emotii,primele rostiri,primele cuvinte scrise.Imaginatie nebuna care te conduce incet si cu grija pe culmile extazului si care cu sau fara vointa ta te face fericit.Pentru o secunda tu esti ala care conduce totul!Tu pui o litera apoi inca una si inca una,deja si o virgula..Hai ca deja te pricepi!Si incepi sa scri...Pana aici toate bune si frumoase!Apoi incepe sa iti placa,scrisul asta,aceasta descarcare sufleteasca iti intra in sange.
Asa am inceput sa cunosc tainele scrisului.Mic copil fiind,povestind despre gaina sau catelul vecinei,nici nu mai stiu ca mereu am avut unii vecini ciudati,si acum iata ca scrisul a devenit o pasiune.Singurul prieten adevarat,singura cale de a evada in neant.Ai simtit vreodata cum e sa alergi de nebun si sa te bucuri de fiecare clipa?Sau nu...Doar gandeste-te la primul tau sarut!Eheee..ce vremuri!Parca ieri erau,dar hai deocamdata sa nu dam in nostalgii si in suferinte neimpartasite..ca..avem timp si pentru asta ce naiba!well..cam asta a fost..a inceput greu si temator...adica..nu am prea fost de acord cu ideea de blog(spirit putin conservator) dar am facut pasul cel mare.Mai demult am primit incurajari de la anumiti prieteni carora le multumesc si here we are!Un aer proaspat un stil mai nou!