Uneori nimic nu poate fi mai placut decat copilaria vazuta prin ochii unui copil care vede lumea transfigurata; totul fiind inconjurat de o aura a misterului si arome coplesitoare de povesti.Nimic nu poate inlocui acea perioada,acel paradis pierdut…Copilaria este exact acea perioada pe care cu totii ne-o dorim sa existe pentru totdeauna,sa fim mereu cu acel zambet innocent pe chip,si sa vedem mereu acea parte pozitiva la lucrurilor.
Chiar in aceste momente realizez cat de important poate fi uneori..sa fi un simplu visator, pur si simplu sa plutesti prin lume,sa nu existe nimic care sa-ti poata oprii elanul tineresc.Am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma trezesc din nou la viata,sa fiu fericita,sa fac de toate,sa ma bucur de clipele fericite alaturi de prieteni adevarati,sa uit de cosmarurile realitatii cotidiene care chiar si acum imi da fiori.
Ce ar fi daca as incerca sa fiu din nou putin mai copilaroasa?Poate ca maturizarea nu ajuta mereu…Poate ca a sosit pur si simplu timpul in care eu sa ma bucur de toate lucrurile care am inconjoara.Imi aduc aminte cu drag de casa bunicilor,cand cantam cu strasnicie la o coada de matura pe post de chitara…sau cand primul fulg imi cadea pe fata umeda-mi de emotie ma facea sa zburd de bucurie.
Oare chiar conteaza aceasta lume in care noi traim?Aceste fapte fara sens,monotonia programului cotidian, sau superficialitatea?
Trebuie sa ma eliberez din lanturile realitatii,si sa incerc sa merg pe a destinului strada fara a mai conta nimic…Insa sa nu uit niciodata de unde am plecat,si chiar daca uneori voi aluneca de pe podul vietii,sa-mi aduc aminte ca mereu v-oi avea pe cineva aproape care sa-mi intinda o mana de ajutor.
Acum vad toata lumea intoarsa pe dos,dar totul pare mai frumos… si stiu ca orice ar fi…tu vei fi acolo mereu…undeva aproape de sufletul meu...